Story

Confesiunile unui insomniac

27 Sep 2012
Misu Gainusa

Interviurile cu Mihai Găinușă pleacă deseori de undeva și ajung în cu totul altă parte, Își spui că vreă să afli despre el și te surprinzi realizând că vrei să vorbești despre tine.

Story: Mihai, ce face un om atât de ocupat de când se trezește până se culcă? Dacă se mai culcă...
Mihai Găinuşă: Doarme pe el! Am constatat că, în ultimul deceniu, am trăit de fapt 20 de ani. La mine fiecare zi are câte două zile în ea. Prima, când plec de-acasă dimineața la a doua cursă a șoferilor de troleibuz și a doua, când plec de la radio și lumea se îmbulzește spre serviciu la ieșirea din metrou. Fapt interesant, la ora 6 dimineața nu e niciun cerșetor în intersecții. Dacă ar fi măcar unul i-aș da tot ce am în portofel, din solidaritate. Dar ei ies, ca orice boieri, după 10. 

Ca să încheiem subiectul, când a fost ultima oară când ai dormit opt ore pe noapte? Experții în stil de viață te-ar trece la categoria „așa nu” și ar insista că tenul o să îmbătrânească mai repede ca tine…
Cu sprijinul necondiționat al copiilor mei, chiar și în vacanță am somnul franjuri. Rareori, când plec cu Ioana într-un weekend afară, mă trezesc speriat de atâta liniște. În privința tenului am scăpat de-o grijă. Fața mea nu va păstra niciodată prea mult urmele de pernă. O să fie plină de riduri de expresie. Expresie de groază. Lăsând gluma la o parte… acesta a fost cel mai greu sezon al tău de la „Cronică”, atât psihologic, cu o încărcătură emoțională majoră, cât și din punctul de vedere al producției.

Ce ai simțit când intrai în studio, ce ți-ai zis ca să te motiveze și încarce?
Din păcate, lipsa lui Șerban a obligat e­chipa să se adapteze din mers, dar faptul că el e alături de noi, chiar și din spatele camerei, ne-a încurajat să mergem mai departe. Ne sfătuim în privința conținutului și e bine pentru emisiune că beneficiază de experiența lui în TV. În ceea ce mă privește, după ce anul trecut a trebuit să-mi schimb stilul la radio, după 17 ani, acum la TV am ajuns să vorbesc ca o moară stricată. Uneori nu mă recunosc, dar în viață trebuie să le faci pe toate, nu?

Gainusa si copii lui.

Ești unul dintre cele mai fidele personaje de televiziune. Dacă stau să mă gândesc, tu lucrezi pentru plăcerea ta și binele familiei tale. Dar când ajunge un om de televiziune la saturație? La saturație poate însemna și la capătul puterilor?
Încă îmi place ce fac. Încă mă trezesc dimineața cu idei noi și încă mai am în sertar proiecte de realizat. Am văzut, de-a lungul anilor, colegi care s-au săturat  și s-au retras. Îi înțeleg perfect. La un moment dat nu mai contează nici banii, nici „gloria mundi”, nici lupta zilnică cu audiențele, nici măcar preamărirea Zeului Brand de post. Lucrul în audiovizual e un război de uzură, în care mai devreme sau mai târziu realizatorul pierde.

Peisajul monden românesc oferă tot mai multe oportunități, idei și personaje pentru emisiuni... Există vreun personaj care ne lipsește?

Nu lipsește absolut nimeni din menajeria TV, ba am observat că avem un puternic excedent de maimuțe, nevertebrate și țapi bătrâni. Darwin ar fi un bun telespectator al cuvântătoarelor de pe micul ecran din România. Cu mențiunea că n-ar mai scrie Evoluția, ci Involuția speciilor. Interesant este și melanjul între specimene. Broscuțe mici cu gura mare ajung prezentatoare, șocâtele nocturn realizator de talk-show-uri intră în politică, monștrii sacri ai divertismentului s-au domesticit pe la casa omului... E o Arcă a lui Noe care se duce la fund... 

Un taximetrist din Constanța mi-a zis recent că nepoțica îl trimite la lucru, spunându-i „tataie, du-te la muncă, trebuie să aduci bani”! Eva ce îți spune? Până când se face și Andrei mai mare... Dar Ioana?
Pe mine dacă mă trimite cineva la muncă nu plec de-acasă, mă așez la birou. De fapt, pe mine copiii și soția mai mult mă cheamă de la muncă. Iar eu lucrez cu publicul și acasă. Dragi corporatiști, știți cum e să ai în birou doi copii, un motan, pești de acvariu și nenumărate personaje imaginare? Nebunie!

Mihai, ultima oară când te-am văzut te remarcai prin aceeași privire vie, dar destule kilograme lipsă.  Mereu ai fost foarte suplu, dar cât cântărește, la propriu, Mihai Găinușă?
Da, am o privire vie, mioapă! Niciodată nu am cântărit prea mult, când mă așez pe cântar trebuie să-i dau un șut, să se trezească, că nu mă simte. În general la sfârșit de sezon am cu două kilograme mai puțin decât la început. E vorba de neuronii care s-au dus. Cred că am împlinit vreo 60 de kile.

Te-ai simțit vreodată important, foarte important?
Da, dar mi-a trecut. Nimeni nu e suficient de important pentru toți ceilalți. Cel care crede că e buricul pământului să se gândească că sunt vreo șapte miliarde de oameni care n-o să audă niciodată de el. Iar celorlați care au auzit, vag, nu le pasă. Și, știți ceva, nici măcar asta nu e important.

Gainusa.

Despre emoții

Știu că e un subiect pe care ați vrea să-l ocoliți, dar, din păcate, este foarte greu. Ce face Șerban, cum îl ajutați voi și cum trăiește el acum?
Șerban este un om greu încercat de soartă. Nu cred că personal cunosc pe cineva care să fi avut, într-un răstimp atât de scurt, atât de multe probleme. Iar cei care îl acuză, ascunși în spatele unor ecrane, ar trebui să nu mai judece lumea și să încerce să se pună și în locul celui în care aruncă cu pietre. E o mare diferență între a face rău intenționat și  a produce o dramă în mod involuntar. Nu doresc nimănui să fie în locul lui, cum nu doresc nimănui să fie în locul familiilor celor pe care Dumnezeu i-a luat în acea zi.

Probabil că vizavi de acest subiect ai avut și tu momentele tale de indignare. Se îndreptau spre soartă, spre oamenii din jurul lui Șerban sau poate chiar spre drama provocată?
Indignare? Nicidecum. Am fost supărat, ca și ceilalți oameni apropiați de el pentru faptul că ceea ce s-a întâmplat părea un joc parșiv al vieții. Am fost debusolat, deoarece unul din punctele mele de sprijin avea nevoie, la rândul său, de sprijin și poate, acum îmi dau seama, nu am știut cum să i-l ofer. A trebuit să iau în câteva ore decizii la care alții se gândesc luni de zile. E o dramă ce s-a întâmplat. Și da, m-a afectat foarte mult.

Dacă Șerban le-ar putea spune ceva telespectatorilor săi, ce crezi că ar zice?
Sunt convins că le-ar mulțumi pentru sprijin, pentru cuvintele frumoase și pentru gândurile bune adresate. „Cronica Cârcotașilor” este, de fapt, primul lui copil. Și și-ar dori, ca orice părinte, să meargă mai departe. Și poate, cine știe, într-o zi o să revină.

Îți amintești clipa în care te-ai întâlnit cu Șerban, după accident? Cum arăta, ce ți-a spus?
După accidentul de la schi, Șerban nu vorbea, era intubat. Dar pentru mine era suficient să-l văd în viață. I-am mulțumit lui Dumnezeu că l-a salvat. După celălalt accident, Șerban era devastat. Nici nu știți cât l-au schimbat aceste întâmplări nefericite.

Este poate cel mai bun prieten al tău. Cum ți-ai păstrat tu firea în condițiile date?
 Nu mi-am păstrat firea, am suferit. Filosofia mea de viață s-a schimbat radical. Ca însăși viața mea. Eu sunt mulțumit că Șerban e lângă mine și mă sprijină în misiunea grea de a continua „Cronica” fără el în dreapta mea. Toți cei din echipa „Cronicii” sperăm că va exista un deznodământ care să ofere liniște tuturor.

Adi Sana si Anca Serea

Cronică de familie mare

Adi Sînă și Anca Serea cresc împreună trei copii. Și vor să aibă o familie și mai mare, chiar dacă el e ocupat cu concertele și ea cu proiectele di...